T: Eşti tot timpul în gardă…ca şi cum mereu, cineva te poate ataca.

P: Te iei de mine acum?

T: De ce aş face asta?

P: Pentru că eşti un om rău, al răului. Te urăsc!

T: Ce crezi că aş vrea să-ţi fac?

P: Să mă distrugi într-una, pentru eternitate. Să mă chinui veşnic.

T: Eu nu doresc asta. Vreau să te cunosc, să te ajut.

P: Aşa spui tu. Dar minţi. Toţi sunteţi la fel. Răi.

T: Îţi este teamă. Nu ai fost mereu aşa. Îţi aminteşti de tine când simţeai iubire şi încredere?

P: Prostii…

T: Crezi că te-ai înrăit, dar nu-i aşa. Ti-e teamă de bunătatea ta, de faptul că ţi-ar aduce vulnerabilitate din nou.

P: Exact, vezi că ştii? Când sunt bun, sunt prea bun şi ajung să sufăr.

T: Prea bun?

P: Da, dau totul din mine, până la ultima picătură.

T: Asta nu înseamnă să fii prea bun, înseamnă autosacrificiu.

P: Adică iubire.

T: Nu, iubirea nu e autosacrificiu, ci dăruire responsabilă şi conştientă.

P: Vorbeşti numai prostii. Ce ştii tu? Vindecă-mă dacă poţi!

T: Pot, dacă crezi în mine cu discernământ propriu.

P: N-am aşa ceva. Ori cred, ori nu cred.

T: Ştiu că simţi furie. Şi mai ştiu că în spatele furiei tale există o frică şi o durere imense. Tu crezi că dacă mă provoci suficient de mult, îţi voi face rău în cele din urmă. Ţi-am spus şi îţi repet, nu sunt aici pentru a te răni, oricât de mult te-ai strădui.

P: Bine, te cred. Am baut ceva înainte să vin şi mă simt într-o dispoziţe tolerantă acum.

T: Ăsta e efectul alcoolului asupra ta?

P: Da, mă face mai tolerant. Aşa pot să te suport.

T: Înseamnă că vrei să o faci.

P: Cum spui tu.

T: Nu ai nevoie de alcool pentru asta.

P: Ba da. Atfel te urăsc şi te atac.

T: Nu, nu poţi. Tot pe tine te ataci.

P: Şi dacă te distrug?

T: Tot pe tine te distrugi, sau încerci să o faci. Nu ai puterea de a-mi face rău. Tu vrei să-ţi faci rău prin mine.

P: Şi vrei să o faci, te rog?

T: Nu sunt aici pentru asta.

P: Dar aşa aş simţi şi eu ceva…

T: Te pot iubi altfel.

P: Nu există altfel, nu cunosc altfel.

T: Ba da, ştii şi poţi. Atunci când nu eşti atent, tu însuţi iubeşti altfel. Sunt oameni care se simt iubiţi de tine.

P: Nu-i cunosc.

T: Alegi să nu-i vezi.

P: Nu înţelegi că nu există?

T: Nu înţelegi că dacă le negi existenţa, nu înseamnă că nu există?

P: Nu înţelegi că pe drumul tău mă aşteaptă moartea cea mai cumplită?

T: Înţeleg că aceasta este experienţa ta, trăită odată de tine, în acest fel. Lumea ta nu este lumea întreagă. Tu nu-ţi doreşti cu adevărat să fii în această lume limitată.

P: Nu am de ales.

T: Ai ales deja odată. Ce-ar fi acum să alegi altfel?

P: Nu vreau asta. Imi place aici.

T: Dacă ţi-ar place aici, nu ai vorbi cu mine acum.

P: Va fi rău…

T: Vor fi alte alegeri, alte drumuri, alte trăiri, alte experienţe. Te vei regăsi pe tine, cel uitat şi care te aşteaptă să continuaţi împreună.

P: Ce să continuăm împreună? Acelaşi coşmar?

T: Uită-te cu atenţie înăuntru…Acelaşi vis, acelaşi surâs, aceeaşi bucurie de a fi liber să alegi fericirea în această lume.

P: Înseamnă că răul există?

T: Doar dacă alegi să îl vezi astfel.

P: Păi cum altfel aş putea să-l văd?

T: Chiar aşa! Cum altfel?

P: Ei, asta-i! Că doar n-o să mă apuc acuma să văd răul ca pe ceva bun!

T: Dar ca pe ceva mare, grandios şi copleşitor?

P: Nu, nu chiar… ca pe ceva care-mi place, ca pe un vechi amic pe care-l detest dar n-am altul.

T: :))))

P: Ti se pare amuzant?

T: Da…Se pare că nici tu nu crezi în realitatea asta. Şi nici în ceea ce poate să facă de fapt. Asta e bine…Ai făcut deja câţiva paşi fără să îţi propui asta.

P:….

T:….

T: Ştii că deja se întâmplă?

P:….

T: Viaţa din tine găseşte o cale. Mereu o face. E aliatul tău liniştit şi tăcut. Te aşteaptă cu răbdare şi încredere…vor fi şi alţi paşi.